(ツ)_/¯ POSTAREA LUNII ¯\_(ツ)

Gaming made in Romania: proiecte indie care ies din tipare

Imagine
O selecție CuibulCuJocuri dedicată participării la expoziția virtuală Endix ------ EN In the context of CuibulCuJocuri’s participation at Endix 2026 , this article highlights a curated selection of recent Romanian and Romania-related indie games that showcase the creativity, identity, and growing potential of the local game development scene. From atmospheric horror and narrative-driven experiences to cozy management games, rhythm challenges, and experimental indie projects, these titles reflect a diverse and constantly evolving ecosystem where original ideas and distinctive creative voices are becoming increasingly visible on the international stage. The selection below focuses not only on technical achievements, but especially on the personality of each project: the concepts, styles, and perspectives that demonstrate how Romanian game development continues to build its own unique identity. ------ RO În contextul participării blogului nostru, CuibulCuJocuri, la evenimentul E...

Este The Edge of Allegoria pe Nintendo Switch o reușită?

The Edge ofAllegoria, dezvoltat de Button Factory Games, este un RPG indie cu o puternică estetică retro, disponibil și pe Nintendo Switch. Am avut ocazia să îl joc pe această platformă și experiența mi s-a părut una aparte, cu puncte tari clare, dar și cu câteva minusuri evidente.


Poveste și atmosferă

Acțiunea se desfășoară în Allegoria, o lume întunecată și plină de creaturi bizare. Joci rolul unei anomalii, un outsider prins între zei, oameni și monștri. Povestea nu are structura unei epopei clasice, ci mai degrabă este construită din fragmente, dialoguri și momente ironice. Atmosfera este marcată de un umor vulgar și de replici care își bat joc de convențiile RPG-urilor. Pentru unii, acest ton satiric poate fi savuros, pentru alții deranjant. Este clar însă că jocul își asumă această direcție și nu se abate de la ea.

Copaci virtuali peste tot...

Grafica amintește imediat de era Game Boy Color. Paleta de culori este restrânsă, personajele sunt construite din pixeli simpli, dar efectul final funcționează. Estetica retro nu este doar o alegere vizuală, ci o parte din identitatea jocului. Sunetul și muzica completează experiența fără să iasă în evidență. Melodiile de fundal și efectele sunt corecte, dar nu memorabile.


Gameplay și lupte

Sistemul de luptă este unul dintre cele mai reușite elemente ale jocului. În loc să te bazezi pe creaturi capturate, cum se întâmplă în alte RPG-uri, aici te bazezi pe propriul tău echipament. Armele și armurile se pot atribui prin folosire, iar odată ce ai obținut abilități pasive, acestea rămân disponibile chiar dacă schimbi echipamentul. Această mecanică încurajează experimentarea și permite crearea unor combinații variate.

Chiar și piața este verde în acest joc!

Efectele joacă și ele un rol important. Otrava, sângerarea, arsura, somnolența sau nebunia pot schimba cursul unei lupte. Acest lucru adaugă profunzime strategică și care o planificareatentă. Totuși, nu toate luptele sunt echilibrate. Unele se rezolvă prea ușor, altele devin frustrante atunci când nu ai resursele potrivite la momentul potrivit.

 

Explorare și ritm

Lumea Allegoria este diversă și oferă peste 140 de tipuri de inamici. Din păcate, explorarea are și probleme. Dungeon-urile nu au hărți interne, iar sistemul de teleportări este uneori pare confuz. Te trezești că rătăcești fără un scop clar, ceea ce poate duce la frustrare. În plus, luptele cu inamicii de bază devin repetitive pe termen lung. Grind-ul pentru echipamente și abilități poate și el să te obosească după câteva ore.

Not as easy as it seems, is it?

Dialogurile sunt încărcate de sarcasm, vulgaritate și aluzii directe. Este un tip de umor polarizant. Dacă îți place comedia neagră, vei găsi secvențe foarte amuzante. Dacă preferi un stil mai sobru, s-ar putea să abandonezi rapid. Este clar însă că identitatea jocului se bazează pe acest dialog lipsit de filtre.


Experiența pe Switch

Jocul rulează bine pe Nintendo Switch. Nu am întâlnit probleme tehnice majore, iar portabilitatea este un mare avantaj. Este un joc care se potrivește cu sesiuni scurte, în special atunci când vrei să faci câteva lupte sau să explorezi o zonă. Dacă alegi să îl joci ore întregi, există riscul să apară senzația de monotonie.

Here we go...

The Edge of Allegoria este un RPG indie care se adresează unui public bine definit. Dacă apreciezi estetica retro și umorul negru, vei găsi în el o experiență distractivă și originală. Dacă ești în căutarea unui RPG cu poveste amplă și cu mecanici complexe, probabil nu va fi ceea ce îți dorești. Personal consider că punctele sale forte reușesc să compenseze limitările.

📝 Notă Finală: 7.5/10
🎨 + Estetică retro unică și consecventă
⚔️ + Sistem de echipament și mastery interesant și flexibil
😈 + Umor negru și dialoguri memorabile
🔄 – Repetitivitate în luptele cu inamicii de rând
🗺️ – Lipsa hărților interne și direcționare slabă în explorare

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Pao Pao și un preview despre arta blănoasă a haosului culinar

Gaming made in Romania: proiecte indie care ies din tipare

Jocul Vlad Voievod Dracula: Dungeons of Edirne va fi lansat pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României