(ツ)_/¯ POSTAREA LUNII ¯\_(ツ)

Gaming made in Romania: proiecte indie care ies din tipare

Imagine
O selecție CuibulCuJocuri dedicată participării la expoziția virtuală Endix ------ EN In the context of CuibulCuJocuri’s participation at Endix 2026 , this article highlights a curated selection of recent Romanian and Romania-related indie games that showcase the creativity, identity, and growing potential of the local game development scene. From atmospheric horror and narrative-driven experiences to cozy management games, rhythm challenges, and experimental indie projects, these titles reflect a diverse and constantly evolving ecosystem where original ideas and distinctive creative voices are becoming increasingly visible on the international stage. The selection below focuses not only on technical achievements, but especially on the personality of each project: the concepts, styles, and perspectives that demonstrate how Romanian game development continues to build its own unique identity. ------ RO În contextul participării blogului nostru, CuibulCuJocuri, la evenimentul E...

Despre Blippo+ și modul în care te teleportează în tele-trecut…

Imagine this: ești într-o cameră întunecată, cu o telecomandă în mână, și canal după canal apar niște emisiuni extraterestre bizare, cu actori cu machiaj excesiv, talk-showuri absurde și știri care nu știi dacă sunt știri sau performance art.

Felicitări! Tocmai ai intrat în Blippo+. Este mai „simulator de televizor alien” decât joc tipic, dar asta nu-l face mai puțin fascinant.

 

Ce-i ăsta ? Joc?

Blippo+ e produs de YACHT, Telefantasy Studios, Noble Robot și Dustin Mierau, și publicat de Panic. Lansat pe 23 septembrie 2025 pentru PC și Switch (după versiunea originală pe Playdate), Blippo+ se prezintă ca un sim FMV (full motion video) cu emisiuni live-action care rulează în „timp real”. 

La ce ne uităm astăzi?

Sigur, pari să „joci” în sensul de a comuta canalele, dar interacțiunea e minimală: navighezi în ghidul TV (Electronic Program Guide), ajustezi imaginea (semnal, interferențe) când se strică, citești mesaje numite „Femtofax” și decodifici „packette” care deblochează noi episoade. 

 

Atmosferă & estetica mea preferată de „am dat-o pe weird”

Totul e saturat de nostalgie pentru televiziunea analogică: interferențe, culori reciclate, cadre tremurate, actori cu expresii ușor suprarealiste. The Verge îl numește „cel mai straniu joc al anului” şi subliniază cum Blippo+ stimulează acea senzație de „flip canal ca în anii '90”. ScreenRant îl laudă pentru cum blurează granițele dintre film experimental și joc. 

Și uite așa știm că vorbim despre anii '80-'90.

Fiecare canal e un skit: gătit cu lucruri care n-au sens, știri cosmice, talk showuri, canale de „adult scrambled” (o glumă nerușinată cu static), totul cu ton uscat, absurd și ușor teatral. Surprise: nu sunt doar emisiuni separate, după un timp vezi cum ele se leagă, formând o narațiune alien despre „The Bend”, semnale interstelare și societatea Blipiană.

 

De ce mi se pare tare acest joc?

Partea reușită e că poți să lenevești și să rămâi pe un canal cât vrei, fără presiunea unui scor sau a unor reflexe precise. Experiența e despre observație și descoperire. Detaliile de producție fac diferența, pentru că actorii nu cad în capcana de a juca prost intenționat, ci mențin un ton absurd, dar autentic. Apreciez și modul „Low Data” care imită stilul originalului de pe Playdate și transformă totul într-o experiență retro 1-bit. Iar ghidul TV, cu muzică de fundal și anunțuri pre-înregistrate, adaugă un strat de farmec neașteptat.

Move your body, move your body!

Unde dă greș acest titlu?

Totuși, nu e totul perfect. Pentru cât de inventiv este, Blippo+ păstrează același ton pe toate canalele, iar la un moment dat totul începe să pară la fel de weird, fără mari variații. Lipsa interactivității reale poate frustra pe cineva care se așteaptă la „gameplay” clasic. În plus, anumite texte din mesajele Femtofax sau din meniuri sunt greu de citit, lucru menționat și în câteva recenzii, iar durata totală e relativ scurtă, între cinci și zece ore dacă vrei să vezi absolut tot.

Și totuși, mie mi-a plăcut…

Chiar și așa, Blippo+ reușește ceva ce puține jocuri fac: să pară o glumă cosmică, dar să rămână memorabil prin detaliu și coerență artistică. Dacă vrei acțiune și lupte, o să pleci dezamăgit. Dacă în schimb ai chef să zapping-uiești prin televiziunea unei civilizații extraterestre și să aduni o poveste din bucăți de absurd, vei descoperi unul dintre cele mai unice experimente ale anului.

What am I even watching?

Notă Finală: 7/10  

📺 + Estetică retro-TV coerentă și seducătoare
🛸 + Personaje alien simpatice și scriere inventivă
🧠 + Poveste care se leagă subtil între emisiuni
📚 
– Interacțiune minimă și texte uneori greu de citit
🔄 
– Ton uniform care poate deveni obositor

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Pao Pao și un preview despre arta blănoasă a haosului culinar

Jocul Vlad Voievod Dracula: Dungeons of Edirne va fi lansat pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României

ENDIX: Expo-ul global de gaming reinventat ca experiență interactivă