Gaming made in Romania: proiecte indie care ies din tipare
Alchemic Apothecary este un joc indie dezvoltat de CaffeineBoosterGames, programat pentru lansare în a doua parte a anului 2026, care combină elemente de simulare economică cu alchimia într-un decor medieval fantasy.
Jucătorul intră în rolul unui alchimist care își administrează propria prăvălie, preparând și vânzând poțiuni, otrăvuri și alte obiecte magice. Perspectiva first-person contribuie la imersiune și pune accent pe interacțiunea directă cu obiectele și procesele din joc. Ai grijă ce combinații faci pentru că ele îți pot aduce succesul sau te pot duce într-un punct din care nu te vei mai putea întoarce...
Unul dintre punctele principale ale experienței este sistemul de crafting, construit în jurul experimentării. Jucătorii pot combina ingrediente pentru a descoperi rețete și efecte diferite, dar procesul nu este lipsit de riscuri. Unele combinații pot avea consecințe negative, inclusiv efecte asupra personajului, precum halucinații sau situații periculoase. Acest detaliu sugerează o abordare mai dinamică și imprevizibilă decât în alte jocuri similare, unde crafting-ul este adesea sigur și repetitiv.
![]() |
| Ce ai în buzunar? |
Din punct de vedere artistic, Alchemic Apothecary adoptă un stil colorat și ușor stilizat, care contrastează cu temele uneori mai întunecate ale alchimiei. Această combinație creează un ton mai prietenos și accesibil, sugerând că jocul nu se ia complet în serios, chiar dacă include mecanici mai complexe. Este o alegere care poate atrage un public mai larg, fără a compromite identitatea fantasy a jocului.
Este un titlu care reușește în cel mai ușor mod posibil să combine utilul, plăcutul și activul. Fără a exagera, consider că un astfel de joc poate atrage un public larg, dar în același timp și mixt, incluzând categorii de vârstă diferite și indivizi cu păreri și interese radical opuse. Dincolo de factorul prietenos al jocului, cred că și tematica joacă un rol important în nivelul de atractivitate pe care acest joc l-ar putea avea atunci când se va lansa.
![]() |
| Sunt bogat! |
Fiind un joc nelansat, multe detalii rămân încă neclare, în special în ceea ce privește profunzimea sistemelor și varietatea conținutului. Totuși, premisele sunt promițătoare și indică o combinație echilibrată între relaxare și experiment. Dacă dezvoltatorii reușesc să valorifice aceste idei și să ofere suficientă diversitate în gameplay, Alchemic Apothecary are șanse reale să devină un titlu apreciat în zona jocurilor indie de simulare.
Clar unul dintre cele mai tari reviewuri pe care le-am primit vreodata pentru munca mea in ultimii 5 ani.💖😍
RăspundețiȘtergereMultumesc foarte mult! Acesta merge direct in topul meu personal.🤣🙏
Thank you! 😇🤩
Ștergere