Amber a colaborat cu Amazon la noul joc AI cu Arnold Schwarzenegger
Studioul românesc de dezvoltare de jocuri Amber a colaborat cu Amazon Game Studios la dezvoltarea Courtroom Chaos – Starring Arnold Schwarzenegger, un nou party game disponibil pe Amazon Luna pentru membrii Prime.
În joc, Arnold Schwarzenegger interpretează rolul unui judecător virtual care folosește inteligența artificială și comenzile vocale pentru a arbitra dispute amuzante între jucători. Titlul poate fi jucat pe televizor folosind doar telefoanele mobile, fără controlere.
Amber a contribuit la dezvoltarea experienței de gameplay, iar CEO-ul companiei, Mihai Pohonțu, spune că proiectul demonstrează modul în care AI-ul poate crea mecanici de joc noi și interacțiuni naturale între jucători și personaje.
Noua versiune a Courtroom Chaos introduce patru moduri de joc, inclusiv un mod solo în care jucătorii dezbat direct cu Arnold Schwarzenegger și un mod dedicat rezolvării disputelor cotidiene. Jocul este disponibil acum pe Amazon Luna pentru membrii Amazon Prime eligibili.

Comentarii
Trimiteți un comentariu